După succesul primei ediții la care au participat aproape 600 de pasionați de știință și tehnologie, Agenția Spațială Română, ROSA, invită și de această dată profesorii din învățământul primar și secundar la conferința “ESATeach with space online”, ce va avea loc în perioada 5 – 7 iulie 2022.
Programul se anunță a fi unul foarte bogat și la această ediție, participanții având ocazia de a fi inspirați de toți experții invitați din domeniul spatial, vor putea trece, de asemenea, prin activități educaționale ce utilizează știința și tehnologia spațială ca un context și un instrument pentru predare, se vor putea întâlni cu birourile ESERO naționale și, nu în ultimul rând, vor socializa cu colegii.
Totodată, acest eveniment va fi o oportunitate pentru de a afla mai multe despre explorarea planetară, despre Telescopul Spațial James Webb recent lansat, despre inteligența artificială și despre investigarea modului în care Pământul este monitorizat din spațiu.
Organizată în limba engleză, pe parcursul a trei zile în interiorul cărora vom regăsi un program ce va pune la dispoziția profesorilor activități în clasă și instrumente online care utilizează teme spațiale ca un context inspirațional pentru predarea și învățarea Stem, conferința va cuprinde sesiuni live înregistrate, este gratuită, iar la finalul celor trei zile, toți participanții vor primi o diplomă.
Pentru a vă putea înregistra la conferință, accesați acest link.