Ministrul cercetării și inovarii, Nicolae Hurduc, a participat astazi, 17.10.2019, la un eveniment dedicat beneficiarilor proiectelor din cadrul Programului Operational Competitivitate.
Pe parcursul participării la evenimentul organizat de catre Ministerul Fondurilor Europene și găzduit de Biblioteca Nationala a Romaniei, ministrul Hurduc a ținut să mulțumească atât beneficiarilor cât și angajaților care gestionează fondurile structurale din domeniul cercetării, dezvoltării și inovarii (CDI) în cadrul Ministerului Fondurilor Europene și Ministerului Cercetării și Inovării pentru buna implementare a Axei 1 - POC și a reiterat necesitatea sprijinului din partea beneficiarilor pentru pregătirea urmatorului exercitiu financiar.
În cadrul panelurilor, beneficiarii Axei 1 - POC au avut ocazia de a prezenta o serie de exemple de bună practică a proiectelor în domeniul CDI precum și rezultatele obținute prin aceste proiecte, subliniindu-se astfel, înca o dată, necesitatea finanțării domeniilor de top ale CDI pentru creșterea competitivității economice.
Biroul de presă al MCI