Tehnologii viitoare şi emergente

 

 

 

 

 

Prezentare generală

 

Activitățile privind tehnologiile viitoare și emergente (Future and Emerging Technologies – FET) au în vedere misiunea de a favoriza cercetarea fondată pe știință în domeniul viitoarelor tehnologii, urmăresc să reunească actori din domeniul științei, tehnologiei și inovării și joacă un rol activ, de catalizator, în ceea ce privește încurajarea unor noi perspective, a unor noi practici și noi colaborări.

 

FET sunt structurate în jurul a trei piloni:

 

1. FET Open: promovarea ideilor noi

Sprijinirea unui număr mare de proiecte de colaborare în domeniul cercetării științifice și tehnologice vizionare și cu grad ridicat de risc, aflate în stadii incipiente, este necesară pentru explorarea cu succes a unor noi baze pentru tehnologiile complet noi ale viitorului. Fiind în mod explicit netematică și neprescriptivă, această activitate sprijină ideile noi, indiferent când apar și de unde provin, acoperind cea mai amplă gamă de teme și discipline.

 

2. FET Proactive: încurajarea unor teme și comunități emergente

Pentru ca ideile și temele noi să ajungă la maturitate este necesar să se depună eforturi pentru a structura comunitățile emergente și a susține crearea și dezvoltarea temelor de cercetare transformațională. Principalele avantaje oferite de această abordare structurantă și exploratorie în același timp vizează domeniile emergente care nu pot fi încă incluse în foile de parcurs ale cercetării industriale, precum și crearea și structurarea unor comunități de cercetare în jurul acestor teme.

 

3. Inițiative emblematice în domeniul FET: abordarea marilor provocări

interdisciplinare din domeniul științei și tehnologiei

Inițiativele de cercetare legate de această provocare sunt orientate de știință, realizate pe scară largă, multidisciplinare și articulate în jurul unui obiectiv vizionar unificator. Acestea abordează marile provocări științifice și tehnologice care necesită cooperarea între o serie de discipline, comunități și programe.

 

Activitățile celor trei piloni FET sunt completate de o gamă largă de activități de colaborare în rețea și de activități la nivelul comunităților, pentru a crea în Europa o bază fertilă și vibrantăpentru cercetarea orientată de știință în domeniul tehnologiilor viitorului. Acestea vor sprijini progresele viitoare ale activităților FET, vor stimula dezbaterile privind implicațiile noilor tehnologii și vor accelera impactul.

 

 

Participarea României

 

A. Reprezentanţi naţionali

 

 

  • Persoane naţionale de contact (NCP)

     

    • Bogdan VELEANU

      Consilier pentru afaceri europene

      Directia Relaţii Internaţionale

      Autoritatea Natională pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare

      E-mail: bogdan.veleanu@ancs.ro

      Tel: +4021 303.41.99  Interior: 414

       

    • Despina-Paula DUMINICA

      Universitatea Politehnica din Bucureşti

      E-mail: despina.duminica@gmail.com

      Tel: +4021 315.65.08

       

 

  • Reprezentanţi în comitetele de program
    •  

 

B. Propuneri de proiecte depuse la competiţii

 

C. Proiecte câştigătoare la competiţii

 

 

 

Apeluri deschise


A. Competiţii

 

 

 

B. Consultare publică

 

 

 

Noutăţi

 

 

.

Modificat la: 2012-08-13 14:21:00
e-Cerere 544
e-Petiție